O iarnă atomică în care nu mai există animale sau plante, singura prezenţă constantă este foamea şi orice întâlnire între două fiinţe omeneşti poate sfârşi într-un act de canibalism. Iată decorul postapocaliptic – definit fie prin absenţe tragice, fie prin prezenţe ameninţătoare – prin care călătoresc un bărbat fără nume şi fiul lui, încercând să ajungă la mare. Au un pistol cu două gloanţe, ceva resturi de mâncare şi nişte pături vechi – şi, foarte important, se au unul pe altul. Supravieţuirea înseamnă însă amoralitate, după cum învaţă copilul studiindu-şi tatăl, a cărui dragoste pare a fi ultimul lucru rămas din lumea veche, ultima realitate confortabilă şi ocrotitoare. „Suntem morţii vii care bântuie prin decorul unui film de groază“ – aceasta este starea de spirit în lumea lui McCarthy, pe care n-o colorează decât foarte rare detalii de un umor nostalgic: ultima sticlă de Coca-Cola sau singura inscripţie care a supravieţuit dezastrului nuclear – rămăşiţele unei lumi semănând neliniştitor de mult cu a noastră. Romanul Drumul a câştigat Pulitzer Prize în 2007, James Tait Black Memorial Prize în 2006 şi a fost ecranizat în 2009, în regia lui John Hillcoat, cu Viggo Mortensen, Kodi Smit-McPhee, Robert Duvall şi Charlize Theron în rolurile principale.