Your rating:
O vrăjitoare și un vânător de vrăjitoare, uniți într-o sfântă căsătorie. Povestea asta nu se poate sfârși decât într-un singur fel – un rug și un băț de chibrit. În urmă cu doi ani, Louise le Blanc a fugit din clanul ei, adăpostindu-se în orașul Cesarine, renunțând la magie și ducându-și zilele din ce putea fura. În oraș, vrăjitoarele ca Lou sunt temute, de aceea sunt vânate și arse pe rug. Ca membru al Vânătorilor, ordin aflat sub egida Bisericii, Reid Diggory și-a trăit viața călăuzindu-se după un singur principiu: pe vrăjitoare să n-o lași să trăiască. Dar când Lou, încolțită, îi întinde o capcană, cei doi sunt siliți să facă un compromis – să se căsătorească. Lou, care nu-și poate ignora sentimentele din ce în ce mai puternice, dar care nu are cum să schimbe ceea ce este, trebuie să facă o alegere. Iar dragostea ne prostește pe toți. Odată pătrunși în lumea femeilor puternice, a magiei negre și a iubirilor incredibile din acest prim volum, cititorii vor arde de nerăbdare să-și continue periplul.
No posts yet
Kick off the convo with a theory, question, musing, or update